Prima zăpadă din această iarnă

Aseară discutam cu o amică despre atmosfera sărbătorilor de anul acesta. Pentru mine, a fost binevenit acest subiect, reamintindu-mi de modul cum am sărbătorit Crăciunul. I-am zâmbit, între timp spunându-i că ar fi fost extraordinar dacă aveam posibilitatea să lăsăm ceva urme (de pași) și prin zăpadă. Aprobă, lăsând urma unei speranțe ...
„În noaptea asta o să ningă!!!”
Aceste vorbe m-au făcut să tresalt. Gândul la zăpadă îmi reamintise de copilărie și de câteva năzbâtii din acea perioadă.
Am avut o tresărire în această dimineață când am văzut o mașină albă parcată pe trotuar. „A NINS!!!”
La câțiva metri mai în față, o altă mașină, singură, tristă ... de parcă nu era nici ea pregătită să-mi strice visul (atât mie cât și celor care efectuează controlul anvelopelor specifice acestui sezon). Spun că era tristă datorită dezinteresului total pe care îl arătase fostul ei posesor.
Era îmbrăcată într-un văl negru, desprins parcă din starea de spirit pe care ți-o induce lirica bacoviană. Purta semnele unei lupte îndelungate cu trecerea timpului. Rugina și praful își lăsaseră adânc amprentele ...
Gândul care îmi spunea că „a nins!!!” începuse să-și piardă din intensitate ...
Un alt gând se întrezărea la orizont într-un grotesc galop, având arborat un stindard cu însemne nemaivăzute de nimeni până atunci, totodată purtând cu el un iz de cafea. Era acel gând care de nenumărate ori provoacă deziluzii într-un mod nedorit , dar necesar ...      

Motivul pentru care am ales să scriu (debitez) pe un blog și nu pe un bloc

E simplu! Am câțiva amici care studiază în cadrul Facultății de Arhitectură și am reușit să-mi arunc un ochi sau ... poate pe ambii ... fără să fac mizerie, pe câteva planșe caracteristice proiectelor urbanistice. Au imaginație bogată și talent la desen! Tot respectul! Nu cred că aș fi în stare să fac un plan nici măcar pentru un iglu.
Gândul nesăbuit de a începe să scriu în cadrul unui blog mi-a fost gravat de cineva special ( sunt sigur că nu vrea să i se știe numele ) în agenda unui pitic de-al meu! Ideea de a scrie pe un bloc pare interesantă la prima vedere, dar cade din mai multe considerente. Nu sunt fan graffiti! Evoluția mă îndeamnă să cred că picturile rupestre își aveau scopul lor bine definit în urmă cu 32000 de ani (peștera Coliboaia, Bihor) când nu exista TV sau Internet pentru a scoate bărbații din situații dificile (seara ... după o zi obositoare de muncă ... o AVALANȘĂ DE CUVINTE venită din partea soției ... și mai mult nu comentez :)) ). În situația aceasta, ce putea fi mai plăcut decât să admiri caii verzi de pe pereții peșterii? Sau în cazul nostru, rinoceri, bivoli, cai și pisici.
Un alt motiv ar fi spațiul destinat redactării cuvintelor. Unde în lumea aceasta ar putea exista un bloc pe care să scrii toate cuvintele dintr-un vocabular? Și mai ales ... în timpul escaladărilor, alpiniștii utilitari sunt în căutare de adrenalină și ferestre, nu de cuvinte alandala ...                

Un mare SALUT din partea mea tuturor!

Din „vasta” mea experiență de viață, am învățat că un SALUT contează uneori mai mult decât subiectul unei discuții sau întâlniri de orice fel. Salutul îți poate deschide o poartă nebănuită față de orice tip de persoană cu care îți dorești să interacționezi. Ai reușit să stabilești o legătură cu cineva după primul „salut” , ai toate șansele să captezi atenția interlocutorilor!