Reguli de conduită morală

Informare! Astăzi piticii mei sunt de-a dreptul și de-a stângul... „stricați” :))

- Nu te închina la crucea din fața unei farmacii și să urli că a venit Crăciunul ( în plină lună iulie )
- Nu-ți rula țigări din file desprinse din Biblie
- Nu-I mulțumi lui Dumnezeu că ai reușit să treci, din nou, peste o beție cruntă, a doua zi
- Nu bea agiasmă a doua zi după ce te-ai facut „muci”
- Nu-ți pune tămâie în narghilea
- Nu îi spune preotului că este bulangiu atunci când îți va da doar o linguriță cu vin la împărtășanie
- Când te uiți la o icoană nu critica vestimentația din acea perioadă ( referitor la modă )
- Nu face foc pentru grătar cu lemnul crucilor din cimitir
- Nu înfige lumânări cumpărate de la biserică într-un tort
- Nu oferi jerbe unei persoane în viață
- Nu te da cu sicriul pe pârtia de schi
- Nu suna la servicii funerare pentru a comanda un taxi
- Nu-ți face iluzii că vei ajunge în Rai

Să nu ai impresia că am făcut vreodată așa ceva... :P :))

O poveste fără margini...

   O voce interioară se propagă cu un ecou surd... O traduc transpunând-o în idei, dar cu același rezultat... de fiecare dată. Uneori fruntea mi se încruntă, alteori... se destinde. Dacă aș avea la dispoziție doar două butoane, întotdeauna ajung să-l aleg pe cel de-al treilea. Cele două butoane „fuzionează” într-unul, numit „NU ȘTIU...”.
 
 Atunci când doresc să îmi simplific gândurile și să ajung la o concluzie cât se poate de simplă realizez că, de fapt, subzist într-o „junglă” virgină. Este ceva atât de nou pentru mine încât simt cum mintea și sufletul ajung la o separație radicală, fiecare dorind să înainteze după propriul curs. Eu... sunt un simplu spectator în fața acestui „spectacol”. Un spectator fără busolă, purtat pe aceste cărări total străine.

   Atât mintea cât și sufletul au propriile busole. Fiecare indică în felul ei și mă obligă să decid încotro să ne îndreptăm. După o perioadă în care s-a discutat, evident, în contradictoriu, m-am hotărât să intervin ferm în discuția lor! Cei doi „prieteni” s-au arătat uluiți față de reacția mea. Tăcuți, mi-au aruncat o privire plină de mirare. După câteva secunde și-au dat seama că eram la fel de nesigur în a lua o decizie.

    Chiar în momentul în care au încercat să își reia „discuția”, o voce, asemeni unui tunet, i-a înmărmurit:

    „ - Mergem cu toții ÎNAINTE!!!”

    Imediat am simțit cum cineva mă cuprinde cu o forță nemaiîntâlnită, ridicându-mă spre înălțimi. Citindu-mi teama din ochi, mi-a spus:

   „ - Nu fi speriat! Sunt cel mai bun prieten al tău! Numele meu este INSTINCTUL TĂU și vom merge la EA!”    

Din iubire spre moarte și... invers

    Un pitic nebun mi-a „aruncat” un gând ciudat. Mai bine zis, o alăturare de cuvinte... ciudată.

Iubire și moarte...

    Se spune că iubirea este sentimentul suprem pe care îl poate trăi un om. Personal, nu am avut ocazia să-l „experimentez”. Poate că a fost mai bine așa. Nu știu... Sau poate că mi-aș fi dorit asta la un moment dat. Oare eram altfel acum? Nu am idee...
    Sicer, mă bucur de faptul că nu am „gustat” acest sentiment până în prezent! Mă gândesc că m-ar fi rupt de lume. Mâine m-aș fi trezit amorf sau... poate amorțit. Aș fi fost „obligat” să mă învârt în același spațiu al gândirii. Gândurile mele ar fi fost colorate la fel ca și cele de mâine și... tot așa. Mă întreb... dacă mi-ar fi plăcut situația asta?
    Habar nu am ce anume am scris sau am gândit până în acest punct. Nu vreau să recitesc cuvintele împrăștiate mai sus!
    Te-ai gândit până acum că datorită iubirii cineva o să moară? Cum se poate una ca asta?! Am tot auzit că un copil apare ca fiind „rod al iubirii”. Hmm... Dar tu ești conștient că un copil, odată născut, este sortit morții? Da! Devine muritor! Și tu... și eu, am fost copii. Ambii vom muri la un moment dat. Și asta datorită iubirii înfiripate între părinții noștri...
   O să-mi spui că aceasta este „legea firii omenești”. Sunt de acord cu tine! Dar și tu trebuie să fii de acord cu mine când îți spun că vreau să fiu diferit de această lume, cu legile ei cu tot. Nu tind spre autodepășire. Vreau doar să fiu „EU”. Să mă bucur de fiecare clipă... Să ma îndrăgostesc, după care să sufăr... Sau să nu se întâmple asta! Vreau să fiu cât se poate de simplu... dar și complicat, în același timp! Aș vrea să fiu un autist, să pot avea propriul meu Univers. Eu și Universul meu...
   Când iubirea naște monștri, „moartea” este singura scăpare. Mă refer aici la moartea amintirilor sau a sentimentelor, nu la cea trupească! Mormântul... nu văd să fie altul decât timpul. Un element ireversibil... și martor al acestui Univers copleșit de iubiri și decepții.
  Timpul... acea „zână” creată cu scopul de a da naștere unei noi iubiri, în orice moment. Așa că... profită la maximum de el și dă-i voie să-ți „lingă” rănile... de orice natură ar fi acestea!
  Vorba aceea: „Timpul le... rezolvă pe toate”!!!    

Sinceritatea ucide gânduri transformându-le în speranțe

                                                        Răsfoind printre gânduri/amintiri, ajungi să râzi sau să te cerți cu trecutul


   Ora 06:29... Aș mânca o ciocolată care să fie plină cu arahide. Dar îmi este mult prea lene pentru a mă deplasa la magazin... Poftim un exemplu de sinceritate care tocmai a reușit să-mi anihileze această dorință.
    Dar un pahar cu apă... tot o să beau! Și poate reușesc să ajung și la capitolul intitulat „somn”... Hmm... Puțin probabil!
    Dacă tot m-ai înjurat pentru faptul că ți-am făcut poftă de ciocolată, mă revanșez, propunându-ți fie să îți amintești de „Tropicul Cancerului” (Henry Miller), fie începi imediat să lecturezi această „capodoperă” literară. La mine a avut efectul scontat!
    O să-mi aduc aminte toată viața cuvintele bunicii mele: „Minciuna are picioare scurte”. Corect! Mai mult, aș adăuga și termenul „trișare”. Dacă vrei să le combini, îți poți imagina un „miriapod hibrid”, care se dezvoltă atât timp cât îi lași liberate de mișcare. Dar, în cele din urmă, o să ajungă nimic mai mult decât un „vierme”. Un vierme efemer... Cel mai trist este să te lași „înghițit” de o asemenea creatură. Te-ai gândit că nu poți face așa ceva pe propria „piele”?
    Te-ai mințit/trișat vreodată?
    Când încerci să-ți „trișezi” sentimentele plăcute, cred că ți-ai făcut cel mai mare rău. De ce? Pentru că te minți. Te minți că nu ești încă pregătit să schimbi acel „vas”, în care acele noi sentimente doresc să-și dezvolte și mai mult proaspetele rădăcini.
    Un iubitor de animale niciodată nu va răni o pisică. Din contră! O va lua acasă și o va îngriji. Un afacerist niciodată nu va dori ca propria firmă să intre în faliment, cum de altfel, niciun PR nu-și va denigra mediul pe care îl promovează.
    Dacă îi spui unei persoane la modul cel mai sincer că este „drăguță” și „atentă”, fii sigur că nu se va opri aici! Va merge pe această „cărare” până în pânzele albe! Va fi asemenea unui botanist pus în fața celei mai importane expediții. Chiar dacă i se spune că nu va avea prea mulți sorți de izbândă, el nu se va da niciodată bătut. El știe și simte că va descoperi acea „floare” unică, fiind dispus să meargă până la capătul Universului, indiferent de obstacole sau de pericole.
   Îl crezi nebun? Eu cred că va descoperi acea floare unică! Și voi fi prima persoană care va avea bucuria să o admire. De ce? Pentru că nu vreau să-și ucidă singura dorință a vieții lui, aceea de a „gusta” liniștea și fericirea sufletească.
   Și CRED că nici tu nu vei dori să-i „tai” speranțele!

   

Două vorbe nu fac doi bani...

   Faptele contează!

   Da! Cu acest gând m-am trezit de dimineață. Nu mă poți crede? Te las să te convingi!

   Am „reușit” să fac greșeli impardonabile, din punctul meu de vedere, nemaifiind nevoie să spun cât de mult le regret. Cel mai neplăcut aspect/gând/sentiment personal: am supărat pe cineva sau am făcut pe cineva să sufere.

   Tocmai ce mi-am luat un șut în fund (MERITAT) din partea „sfertului de secol”. Durerea și vânătaia nu o să dispară niciodată. Chiar vreau să port acest „stigmat” toată viața!

   Cât ar trebui să mă căiesc? Și dacă spun „tot timpul” nu ar fi suficient...

   Acea persoană care a făcut afirmația conform căreia un om poate greși prin natura lui, nefiind perfect, s-a scuzat și s-a acuzat în același timp. Oare a gândit treaba aceasta între zidurile unui ospiciu? Sau... mă visez eu într-un asemenea loc?
   Chiar îmi doresc să nu mai fac vreun lucru greșit!

Când te bate un gând, ai mare grijă la vânătăi

          Dacă ești misogin, îți recomand să te oprești chiar aici cu cititul. Peste trei minute o să mă urăști!

   Sunt singurul care să fi auzit că sclavagismul a dispărut din societate? Sau... acesta a fost doar un vis frumos? Așa s-ar părea...
   Împărțirea aceasta între cele două sexe (mascul/femelă) mă face să cred că s-a depășit faza de sclavagism înlocuind doar elementul definitoriu prin „supremație”, „rasism”, „misoginism”. Sigur... ecoul acestor cuvinte  te duc cu gândul direct spre latura masculină. Chiar nu gândești greșit... în proporție de 80 - 90%. În Carta Drepturilor Omului cu siguranță se includ și femeile, corect? Deja simt „zvârcolirile” celor care ar dori să contracareze această idee... Nu face nimic! Să aveți spor, în continuare!
   Mă gândesc de mult timp la această idee: „de ce anume nu au avut femeile drepturi depline de la început”. Altfel spus... de când au apărut și bărbații în această lume.
   Femeile vorbesc prea mult? Femeile reprezintă sexul „slab”? Femeile... nu au simțul umorului dezvoltat? etc etc... Ajungi din nou să gândești negativ... și nu este corect!
   O femeie poate vorbi mult, oricând, orice, fără să fie criticată. De ce? Pentru că îți plac acele lucruri pe care le auzi!
   Gânduri ale unui „bărbat”: „Majoritatea bărbaților sunt „buricul pământului”. Noi suntem independenți până în măduva oaselor. Îi urăsc pe aceia care umblă la braț cu femei. Culmea este că mai întorc uneori privirea după câte una, admirând-o „de la spate...”

Oops! Ți-ai trădat orgoliul (prostia)?! Eu așa cred...
 
   În fața prietenilor critici orice este legat de femei și nu numai... „Orice ține de genul feminin este lipsit de valoare. Indiferent că este vorba doar de un simplu cuvânt... un nenorocit de substantiv la genul feminin.”
   Te bați cu pumnul în piept că tu nu poți suporta o astfel de ființă să fie în apropierea ta nici măcar o secundă. Acum... de ce nu recunoști că înainte să adormi, în fiecare seară, umpli perna de lacrimi... lacrimi cu iz de singurătate...

Și acum urmează partea mea preferată!!!

   Hormonii ți s-au „urcat” până în vârful scalpului... Ori de câte ori vezi o tipă îți apare un nod în gât... Chiar dacă este îmbrăcată cu haine pentru schiat, tu ai impresia că o vezi aproape dezbrăcată... Începi să ai diverse scenarii... STOP!!!
   Trebuie să recunoști că ai „auzit” acea voce interioară care îți șoptește că ai nevoie să cunoști o femeie...
   Încă nu ți-ai dat două palme peste față?! Hmm... ciudat!
   Cum să le mărturisești prietenilor tăi așa ceva? Dacă te vor exclude din „frăție”?!
   Până la urmă, apare și ideea salvatoare...
   Te cauți prin portofel de ceva bani, te urci în primul taxi și îi spui șoferului că vrei să ajungi la primul bordel. Te simți bine (legat de chestia aceasta... chiar nu pot să te înțeleg, oricât m-aș chinui) și mergi liniștit spre casă. La un moment dat, te „lovește” acea „voce” familiară... pe cât de veche, pe atât de actuală: „Ți-am spus că femeile sunt târfe!!!”
 
Te-ai trezit cu o palmă după ceafă?! (asta o meriți de la mine)
„ - Ce faci băă? Nu dai noroc? ”
 Nu te panica! Este unul dintre prietenii tăi! El aștepta de câteva secunde, atât timp cât ai fost „furat de gânduri”, să ridici sticla cu bere și să ciocniți, nu să te întorci de la târfe...   

Relația bărbat + femeie = simbioză sau hipnoză?

  Între timp nu am stat să citesc analize sau studii, însă am reușit să port câteva discuții pe această temă cu câteva persoane.
  Se potrivește de minune acea vorbă: „Câte-n Lună și în stele”... Cu această ocazie am reușit să descopăr diverse motive care duc la depresii / extaz sentimental („toți bărbații sunt niște nenorociți” / „e bărbatul visurilor mele” - recunosc, asta mi s-a părut cea mai tare!). Îți dai seama că și acum mai am creierii făcuți varză...
   Contabilă... 29 de ani... logodită - gânduri serioase legate de căsătorie ( hopa! ). Nu puteam rata așa ceva și am lăsat toată diplomația la o parte (a nu se interpreta că îi făceam curte viitoarei doamne):
  „- Locuim împreună de cinci ani.
    - Și în toată această perioadă nu v-ați plictisit unul de celălalt?
    - Ne înțelegem bine!
    - Nu crezi că a intervenit rutina între voi?
    - Nu cred... (ezitant) Sentimentul de iubire este reciproc!”
   A urmat o lungă expunere a calităților pe care le posedă acel om (culmea, nu am auzit niciun defect...).
   „- Crezi că vârsta te împinge la gânduri legate de căsătorie? Sau... „de vină” sunt doar sentimentele?
     - Păi...
     - Ok! Scuză-mi întrebarea! Nu trebuie să te simți obligată să-mi răspunzi. (a schițat un zâmbet)
     - Bun! Să presupunem că relația voastră s-ar destrăma... (nu am avut timp să termin ideea și...)
     -  Nici nu mă gândesc să fac ceva greșit! Am 29 de ani! Nu pot să mai iau o relație de la început!”

   Atââât!!! Mai departe... :|        

Până și telefonul a ajuns să te viseze...

    Cred că se cunosc de vreo trei săptămâni. Trei săptămâni în care nopțile sau... zilele nu-și aveau rostul.
Ce mai... timpul nu mai avea ce să caute în spațiul lor. Aveau timp, însă, doar pentru țigarea „de după”.
   După o noapte istovitoare la serviciu, omul nostru ajunse acasă cu gândul de a se retrage cât mai repede în lumea viselor.
   Dar... cum putea să adoarmă fără să se gândească la „ea”? Toate gândurile i-au fost spulberate imediat! Îi suna telefonul... Minune mare! Era chiar „ea” cea care îl apela (la ora 04:15). Starea de somnolență îi dispăru imediat!
   Răspunde. Timp de un minut „mândra” nu scoase niciun sunet...
   „ - Măi, ce mama naibii se întâmplă?”
   Analizează omul situația și se hotărăște să o sune. Poate i se întâmplase fetei ceva rău...
   Fata: - Daa... Ce s-a întâmplat?
   El: - Păăi... M-ai sunat acum 5 minute.
   F: - Da, știu... Am visat că vorbeam cu tine la telefon.
   E: - .............
   F: - Alo! Mă auzi?
   E: - Da, da!
   F: - Îmbracă-te și vino la mine. Vreau să mă ții în brațe!
   E: - Tât, tât, tât, tât...
   Toate bune și frumoase! La „porțile raiului” situația s-a schimbat radical.
   Sună la interfon, nimic... O sună și pe telefon, la fel!
   Deodată, fruntea lui se descreți... Un gând îi făcu privirea scânteietoare.
   „ - Ce bine că am anunțat-o pe maică-mea că o s-o vizitez în dimineața asta! Cât este ora? 04:45...
Oau! Uite și tramvaiul! NU SE PUTEA SĂ-MI MEARGĂ MAI BINE ÎN DIMINEAȚA ASTA!!!”

P.S. Sper să nu-ți faci reclamă!!!
   
   

Dați-mi un pistol (cu apă) să mă răcoresc...

Pfff... Căldură insuportabilă!!!

  Șlapi, pantaloni trei sferturi, tricou... săndăluțe, rochiță... Să nu înnebunești?!
   „Ooo, ba da!” ar gândi orice bărbat.
   „Băi, dar nu mai apare autobuzul ăsta?” părea să spună George. Se agita pe un metru pătrat precum peștele pe uscat.
   Dintr-o dată rămâne nemișcat, cu gura deschisă pe jumătate. Din curiozitate, îmi îndrept privirea spre acel „OZN” care-i paralizase atât sistemul locomotor cât și pe cel respirator.
   În stânga lui aștepta cuminte „o fată”. Ce-i drept, „o fată” e puțin spus... dacă o punem la socoteală și pe amica ei (recunosc faptul că ambele fete erau drăguțe). În sfârșit...
   Se dezmeticește omul nostru din starea aceea de letargie, își ia inima în dinți și se îndreaptă spre cele două fete.
    „ - Eu sunt George...” (aceasta a fost ocazia cu care am reușit să-i aflu numele)
   Fata îl privi câteva secunde și își reluă discuția cu amica ei. Habar nu aveam despre ce vorbeau (și recunosc că nu m-ar fi interesat :P ), până nu l-am auzit, din nou, pe George:
   „ - Eu sunt George... și mie îmi place cum cântă tipa aia!”
   Oops! Zâna din povestea noastră, auzind asemea „text”, a roșit precum miezul pepenelui roșu (sper că v-am făcut poftă :P ). S-a retras doi pași, după care a spus:
   „ - Alice Cooper este o trupă... compusă numai din bărbați.”
   Dacă nu m-aș fi grăbit să ajung la serviciu, cu siguranță aș fi schimbat ceva păreri cu acele fete, în legătură cu „trupa Korn” (să nu se înțeleagă altceva).    
 

Apreciază-ți vecinii !!!

Ora 09:45
   Aud o femeie vorbind în franceză. Ceva legat de politică (o fi vreun buletin de știri pe TV5?). Apare altă voce care îi spune cuiva să nu se atingă de ceașcă pentru că este fierbinte. După vreo trei secunde s-a declanșat sirena...
   O voce sălbatică (după câteva secunde am realizat că este vorba despre un copil) mi-a dat impresia că lângă mine este o autospecială a pompierilor. Mi-aș fi dorit să fie așa!
   Fetița asta mutant a reușit să-și bage... urletele în somnul meu imediat. Ce-i drept, am dormit cam mult... vreo patru ore!
   Oare acel copil (fată) pusese mâna / mâinile pe ceașca aceea sau începuse să urle din motiv că nu reușise să facă asta?
   Comportamentul acesta pare să fie întâlnit la majoritatea femeilor - „dacă nu primesc ce îmi doresc...URLU!!!”
   Înjurați-mă, dar știți că am dreptate!
   Nu înțeleg, cum este posibil să treceți pe lângă un magazin cu o vitrină ticsită cu articole de toate felurile, specifice genului feminin, fără să o inspectați minuțios. Trebuie remarcat și faptul că oricâte accesorii v-ați cumpăra, apar aceleași vociferări: „Nu am cu ce să mă îmbrac/ încalț etc.”
  Nu am auzit încă chestia asta, dar îmi place:
   „- Iubiii, am plecat la piață!
    - Daa, bine... Nu uita că în mâncare se pun verdețuri, nu cercei sau alte alea!”
   Așa că... pleci să cumperi un bou și te întorci acasă cu un ou.

Femei vs. bărbați...

Episodul 2.

„Lasă vorba și treci la treabă!”

   Asta pare să sune... a femeie. Da, în zilele noastre!
   Însă exista o vreme când aparținea de drept, bărbaților (unii considerând-o utopie astăzi). Ce i-a făcut să decadă atât de grav din „drepturi”? Posibil... încălzirea globală!
   Susținătorii ideei „ai depășit granițele bucătăriei, ești în off side” au dispărut precum urmele furnicilor pe zăpadă (ce-i drept, nu în totalitate). Asta nu înseamnă că au dispărut și „eroii”... Unii prin fapte, alții prin vorbe.
   Cel mai mult mă distrează acei demagogi care „își pun femeile la respect”(sporovăind în fața amicilor diverse fapte... imaginare).
   Nu voi fi niciodată de acord cu aceia care folosesc violența ca „argument de mediere în aplanarea unui conflict” față de o femeie!
   DEX-ul definea termenul de „brută” ca fiind o persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență. Sunt de părere că nu completează întru totul definirea unui asemenea „specimen”!
   „În femeie să nu dai nici măcar cu o floare” spunea cineva...

PAMFLET - Failed suicide attempt level 2012

„Îți legi un fular la gât pe timpul verii și aștepți transpirând... intrarea la „răcoare”.

   M-am săturat să aud tot felul de „scuze” în legătură cu tentativa de sinucidere a lui Năstase! De ce? Ar fi trebuit să fie un exemplu pozitiv pentru societate prin faptele sale. Dacă ar fi urmat exemplul lui Iisus spunând: „lăsați cameramanii și fotoreporterii să vină la mine!”, poate l-aș fi crezut...
   Un mister elucidat! Năstase are sânge nobil (albastru). A gestionat situația exemplar: și-a luat cămășuță și păturică ALBASTRE în „excursia” cu ambulanța până la Spitalul Floreasca.
P.S. Asta pentru cei care încă mai susțin că nu existau urme de sânge (roșu) la locul faptei sau pe hainele victimei.
   Năstase a încercat să se sinucidă în urma unei depresii cauzate de apropierea zilei sale de naștere. Plictisit fiind ca în fiecare an să sufle în lumânările de pe tort (și acelea multe la număr; 62 a.c.), s-a gândit ca anul acesta să facă o aroganță, încercând să simplifice lucrurile, rezumându-se la o singură lumânare. Dar se pare că nu a avut sorți de izbândă...
Așadar, în popor, „tortul” pe care se așează o singură lumânare se numește colivă și nu se degustă la ziua de naștere, D-le Năstase!
   Năstase a lăsat un bilet înainte să fie ridicat de la domiciliu în vederea începerii executării pedepsei cu închisoarea, prin care mărturisea, că faptele sale s-au inspirat din filmul artistic „Ultimele zile ale lui Hitler”. Ce nu a înțeles, este faptul că un cartuș de 9 mm, ingerat, nu îl va teleporta la o „întâlnire veșnică” alături de tovarășul Ceașcă.
   Nu înțeleg cum poți să ai permis de portarmă, dacă nu știi să folosești un revolver ca atare...
   Năstase a amenințat că va escalada unul dintre stâlpii nocturnei stadionului din Ștefan cel Mare și va folosi fularul pe post de ștreang, dacă medicii nu îi vor complica situația.  

Femei vs. bărbați (că doar nu puteam scrie „bărbați” cu „B”)

Episodul 1.

   Tocmai ce am primit o provocare cu câteva zile în urmă din partea unei prietene. Indiferent de critici sau de aprecieri, o să-mi respect promisiunea!
   Cu ocazia aceasta, „m-am învățat minte” să nu mai spun în viața mea că m-am plictisit.
   „Scrie părerile tale în legătură cu femeile”! Da... Exact așa a început totul...
   Știu că în Biblie, chiar în prima carte (Facerea), facem cunoștință cu bărbatul (primul creat) și FEMEIA („produs” originar dintr-o coastă a acestuia - fisurată, cred :P). EA a primit numele de Eva, în traducere liberă, „viață”. De Adam nu are rost să mai comentez...
    Și de aici începe emanciparea...
    Auzind de pomul cunoașterii binelui și răului, Eva, temerară înnăscută, s-a gândit că nu ar fi rău să afle mai multe detalii în legătură cu acesta. În timp, aria cu grad ridicat de ispită a început să se lărgească. Și asta se poate observa chiar în zilele noastre! Să apară un anunț publicitar (indiferent de produs) și să scape neverificat de FEMEIE? Îmi este greu să cred...
   Tot în pomul acesta a apărut și „mărul discordiei” (vizibil și acum  în gâtul fiecărui bărbat chiar de la naștere). La fel, vorba „stați-ar în gât” pare a fi ereditară în rândul femeilor.
 

Când soarele o să răsară la miezul nopții

Știu, pare absurd titlul! Nici eu nu înțeleg prea bine cum s-a întâmplat ...
Cu câteva zile în urmă mi-am dat seama că am început să văd, să merg, să aud, să înțeleg și chiar ... să vorbesc. Și toate astea se întâmplau de abia după un sfert de secol! Speranța și încrederea s-au aliat „împotriva” mea pentru a-mi dezvălui o taină ... Nu am avut nevoie de vreo cheie sau recitarea vreunei incantații!
25 de ani ținut captiv fără voie într-un loc unde doar făurarii se simt în largul lor ... Nu mai puteam suporta acel sunet specific ciocnirii a două obiecte din metal, scânteile ajungând să-și găsească sălaș pe piele, dar mai ales în sufletul meu, lăsând semne adânci. După care ... mă scăldam în ape.
„Prietenii” mei fierari, care mai de care mai iscusiți și mai viguroși, îmi făceau un BINE!
MĂ CĂLEAU !!!
Într-o zi, cel care era cel mai fioros dar și cel mai priceput, mi-a spus că a obosit ... sau ceva de genul. Nu-l mai puteam auzi cum se întâmpla odată! Avea vocea ca un tunet, dar nu-i mai puteam percepe vorbele! Nu le mai puteam înțelege sensul ... chiar dacă, uneori, mai exista și o fărâmă de bunătate rătăcită printre ele ...
Se apropria noaptea. O noapte în care speram să nu mai aud acel sunet!
Încerc să-mi amintesc un cuvânt ... ăăă ... cum îi spunea ... a! LINIȘTE !!!
Realizez că cea mai mare dorință a mea de până atunci era LINIȘTEA!
Timpanele mele erau epuizate ... prea slăbite pentru a face față încă unei nopți asemănătoare celorlalte.
Îl fixez cu privirea în timp ce se apropria de masa pe care eram ținut asemeni unui prizonier, după care inghit în sec ... Realizez că nu mai aveam nici salivă. Tot ce puteam face era să nu clipesc. Știam ce o să se întâmple! Urma să leșin ...
O senzație stranie îmi „mângâia” trupul învinețit și cicatrizat. Visam că nu mai sunt țintuit pe acea masă rece și aveam impresia că stăteam întins pe iarbă. Încercam să mă concentrez în așa fel încât să nu-mi mai deschid ochii niciodată!
Dar auzeam o voce care îmi spunea că sunt laș dacă nu fac lucrul acela! Cuvântul „laș” știam că nu mă putea caracteriza vreodată!
Am început să deschid ochii savurând ultimile clipe ale acelor momente incredibile și mi-am dat seama că era întuneric ... noapte ...
Un întuneric scăldat într-o adiere de vânt ... Începeam să deslușesc ce se întâmpla! În acel întuneric ceva nu era la locul lui! Se întâmpla ceva extrem de ciudat!
SOARELE începuse să răsară timid, dar cu pași siguri, în acea beznă specifică iadului !!!

Prima zăpadă din această iarnă

Aseară discutam cu o amică despre atmosfera sărbătorilor de anul acesta. Pentru mine, a fost binevenit acest subiect, reamintindu-mi de modul cum am sărbătorit Crăciunul. I-am zâmbit, între timp spunându-i că ar fi fost extraordinar dacă aveam posibilitatea să lăsăm ceva urme (de pași) și prin zăpadă. Aprobă, lăsând urma unei speranțe ...
„În noaptea asta o să ningă!!!”
Aceste vorbe m-au făcut să tresalt. Gândul la zăpadă îmi reamintise de copilărie și de câteva năzbâtii din acea perioadă.
Am avut o tresărire în această dimineață când am văzut o mașină albă parcată pe trotuar. „A NINS!!!”
La câțiva metri mai în față, o altă mașină, singură, tristă ... de parcă nu era nici ea pregătită să-mi strice visul (atât mie cât și celor care efectuează controlul anvelopelor specifice acestui sezon). Spun că era tristă datorită dezinteresului total pe care îl arătase fostul ei posesor.
Era îmbrăcată într-un văl negru, desprins parcă din starea de spirit pe care ți-o induce lirica bacoviană. Purta semnele unei lupte îndelungate cu trecerea timpului. Rugina și praful își lăsaseră adânc amprentele ...
Gândul care îmi spunea că „a nins!!!” începuse să-și piardă din intensitate ...
Un alt gând se întrezărea la orizont într-un grotesc galop, având arborat un stindard cu însemne nemaivăzute de nimeni până atunci, totodată purtând cu el un iz de cafea. Era acel gând care de nenumărate ori provoacă deziluzii într-un mod nedorit , dar necesar ...      

Motivul pentru care am ales să scriu (debitez) pe un blog și nu pe un bloc

E simplu! Am câțiva amici care studiază în cadrul Facultății de Arhitectură și am reușit să-mi arunc un ochi sau ... poate pe ambii ... fără să fac mizerie, pe câteva planșe caracteristice proiectelor urbanistice. Au imaginație bogată și talent la desen! Tot respectul! Nu cred că aș fi în stare să fac un plan nici măcar pentru un iglu.
Gândul nesăbuit de a începe să scriu în cadrul unui blog mi-a fost gravat de cineva special ( sunt sigur că nu vrea să i se știe numele ) în agenda unui pitic de-al meu! Ideea de a scrie pe un bloc pare interesantă la prima vedere, dar cade din mai multe considerente. Nu sunt fan graffiti! Evoluția mă îndeamnă să cred că picturile rupestre își aveau scopul lor bine definit în urmă cu 32000 de ani (peștera Coliboaia, Bihor) când nu exista TV sau Internet pentru a scoate bărbații din situații dificile (seara ... după o zi obositoare de muncă ... o AVALANȘĂ DE CUVINTE venită din partea soției ... și mai mult nu comentez :)) ). În situația aceasta, ce putea fi mai plăcut decât să admiri caii verzi de pe pereții peșterii? Sau în cazul nostru, rinoceri, bivoli, cai și pisici.
Un alt motiv ar fi spațiul destinat redactării cuvintelor. Unde în lumea aceasta ar putea exista un bloc pe care să scrii toate cuvintele dintr-un vocabular? Și mai ales ... în timpul escaladărilor, alpiniștii utilitari sunt în căutare de adrenalină și ferestre, nu de cuvinte alandala ...                

Un mare SALUT din partea mea tuturor!

Din „vasta” mea experiență de viață, am învățat că un SALUT contează uneori mai mult decât subiectul unei discuții sau întâlniri de orice fel. Salutul îți poate deschide o poartă nebănuită față de orice tip de persoană cu care îți dorești să interacționezi. Ai reușit să stabilești o legătură cu cineva după primul „salut” , ai toate șansele să captezi atenția interlocutorilor!