Relația bărbat + femeie = simbioză sau hipnoză?

  Între timp nu am stat să citesc analize sau studii, însă am reușit să port câteva discuții pe această temă cu câteva persoane.
  Se potrivește de minune acea vorbă: „Câte-n Lună și în stele”... Cu această ocazie am reușit să descopăr diverse motive care duc la depresii / extaz sentimental („toți bărbații sunt niște nenorociți” / „e bărbatul visurilor mele” - recunosc, asta mi s-a părut cea mai tare!). Îți dai seama că și acum mai am creierii făcuți varză...
   Contabilă... 29 de ani... logodită - gânduri serioase legate de căsătorie ( hopa! ). Nu puteam rata așa ceva și am lăsat toată diplomația la o parte (a nu se interpreta că îi făceam curte viitoarei doamne):
  „- Locuim împreună de cinci ani.
    - Și în toată această perioadă nu v-ați plictisit unul de celălalt?
    - Ne înțelegem bine!
    - Nu crezi că a intervenit rutina între voi?
    - Nu cred... (ezitant) Sentimentul de iubire este reciproc!”
   A urmat o lungă expunere a calităților pe care le posedă acel om (culmea, nu am auzit niciun defect...).
   „- Crezi că vârsta te împinge la gânduri legate de căsătorie? Sau... „de vină” sunt doar sentimentele?
     - Păi...
     - Ok! Scuză-mi întrebarea! Nu trebuie să te simți obligată să-mi răspunzi. (a schițat un zâmbet)
     - Bun! Să presupunem că relația voastră s-ar destrăma... (nu am avut timp să termin ideea și...)
     -  Nici nu mă gândesc să fac ceva greșit! Am 29 de ani! Nu pot să mai iau o relație de la început!”

   Atââât!!! Mai departe... :|        

Până și telefonul a ajuns să te viseze...

    Cred că se cunosc de vreo trei săptămâni. Trei săptămâni în care nopțile sau... zilele nu-și aveau rostul.
Ce mai... timpul nu mai avea ce să caute în spațiul lor. Aveau timp, însă, doar pentru țigarea „de după”.
   După o noapte istovitoare la serviciu, omul nostru ajunse acasă cu gândul de a se retrage cât mai repede în lumea viselor.
   Dar... cum putea să adoarmă fără să se gândească la „ea”? Toate gândurile i-au fost spulberate imediat! Îi suna telefonul... Minune mare! Era chiar „ea” cea care îl apela (la ora 04:15). Starea de somnolență îi dispăru imediat!
   Răspunde. Timp de un minut „mândra” nu scoase niciun sunet...
   „ - Măi, ce mama naibii se întâmplă?”
   Analizează omul situația și se hotărăște să o sune. Poate i se întâmplase fetei ceva rău...
   Fata: - Daa... Ce s-a întâmplat?
   El: - Păăi... M-ai sunat acum 5 minute.
   F: - Da, știu... Am visat că vorbeam cu tine la telefon.
   E: - .............
   F: - Alo! Mă auzi?
   E: - Da, da!
   F: - Îmbracă-te și vino la mine. Vreau să mă ții în brațe!
   E: - Tât, tât, tât, tât...
   Toate bune și frumoase! La „porțile raiului” situația s-a schimbat radical.
   Sună la interfon, nimic... O sună și pe telefon, la fel!
   Deodată, fruntea lui se descreți... Un gând îi făcu privirea scânteietoare.
   „ - Ce bine că am anunțat-o pe maică-mea că o s-o vizitez în dimineața asta! Cât este ora? 04:45...
Oau! Uite și tramvaiul! NU SE PUTEA SĂ-MI MEARGĂ MAI BINE ÎN DIMINEAȚA ASTA!!!”

P.S. Sper să nu-ți faci reclamă!!!
   
   

Dați-mi un pistol (cu apă) să mă răcoresc...

Pfff... Căldură insuportabilă!!!

  Șlapi, pantaloni trei sferturi, tricou... săndăluțe, rochiță... Să nu înnebunești?!
   „Ooo, ba da!” ar gândi orice bărbat.
   „Băi, dar nu mai apare autobuzul ăsta?” părea să spună George. Se agita pe un metru pătrat precum peștele pe uscat.
   Dintr-o dată rămâne nemișcat, cu gura deschisă pe jumătate. Din curiozitate, îmi îndrept privirea spre acel „OZN” care-i paralizase atât sistemul locomotor cât și pe cel respirator.
   În stânga lui aștepta cuminte „o fată”. Ce-i drept, „o fată” e puțin spus... dacă o punem la socoteală și pe amica ei (recunosc faptul că ambele fete erau drăguțe). În sfârșit...
   Se dezmeticește omul nostru din starea aceea de letargie, își ia inima în dinți și se îndreaptă spre cele două fete.
    „ - Eu sunt George...” (aceasta a fost ocazia cu care am reușit să-i aflu numele)
   Fata îl privi câteva secunde și își reluă discuția cu amica ei. Habar nu aveam despre ce vorbeau (și recunosc că nu m-ar fi interesat :P ), până nu l-am auzit, din nou, pe George:
   „ - Eu sunt George... și mie îmi place cum cântă tipa aia!”
   Oops! Zâna din povestea noastră, auzind asemea „text”, a roșit precum miezul pepenelui roșu (sper că v-am făcut poftă :P ). S-a retras doi pași, după care a spus:
   „ - Alice Cooper este o trupă... compusă numai din bărbați.”
   Dacă nu m-aș fi grăbit să ajung la serviciu, cu siguranță aș fi schimbat ceva păreri cu acele fete, în legătură cu „trupa Korn” (să nu se înțeleagă altceva).    
 

Apreciază-ți vecinii !!!

Ora 09:45
   Aud o femeie vorbind în franceză. Ceva legat de politică (o fi vreun buletin de știri pe TV5?). Apare altă voce care îi spune cuiva să nu se atingă de ceașcă pentru că este fierbinte. După vreo trei secunde s-a declanșat sirena...
   O voce sălbatică (după câteva secunde am realizat că este vorba despre un copil) mi-a dat impresia că lângă mine este o autospecială a pompierilor. Mi-aș fi dorit să fie așa!
   Fetița asta mutant a reușit să-și bage... urletele în somnul meu imediat. Ce-i drept, am dormit cam mult... vreo patru ore!
   Oare acel copil (fată) pusese mâna / mâinile pe ceașca aceea sau începuse să urle din motiv că nu reușise să facă asta?
   Comportamentul acesta pare să fie întâlnit la majoritatea femeilor - „dacă nu primesc ce îmi doresc...URLU!!!”
   Înjurați-mă, dar știți că am dreptate!
   Nu înțeleg, cum este posibil să treceți pe lângă un magazin cu o vitrină ticsită cu articole de toate felurile, specifice genului feminin, fără să o inspectați minuțios. Trebuie remarcat și faptul că oricâte accesorii v-ați cumpăra, apar aceleași vociferări: „Nu am cu ce să mă îmbrac/ încalț etc.”
  Nu am auzit încă chestia asta, dar îmi place:
   „- Iubiii, am plecat la piață!
    - Daa, bine... Nu uita că în mâncare se pun verdețuri, nu cercei sau alte alea!”
   Așa că... pleci să cumperi un bou și te întorci acasă cu un ou.