Din iubire spre moarte și... invers

    Un pitic nebun mi-a „aruncat” un gând ciudat. Mai bine zis, o alăturare de cuvinte... ciudată.

Iubire și moarte...

    Se spune că iubirea este sentimentul suprem pe care îl poate trăi un om. Personal, nu am avut ocazia să-l „experimentez”. Poate că a fost mai bine așa. Nu știu... Sau poate că mi-aș fi dorit asta la un moment dat. Oare eram altfel acum? Nu am idee...
    Sicer, mă bucur de faptul că nu am „gustat” acest sentiment până în prezent! Mă gândesc că m-ar fi rupt de lume. Mâine m-aș fi trezit amorf sau... poate amorțit. Aș fi fost „obligat” să mă învârt în același spațiu al gândirii. Gândurile mele ar fi fost colorate la fel ca și cele de mâine și... tot așa. Mă întreb... dacă mi-ar fi plăcut situația asta?
    Habar nu am ce anume am scris sau am gândit până în acest punct. Nu vreau să recitesc cuvintele împrăștiate mai sus!
    Te-ai gândit până acum că datorită iubirii cineva o să moară? Cum se poate una ca asta?! Am tot auzit că un copil apare ca fiind „rod al iubirii”. Hmm... Dar tu ești conștient că un copil, odată născut, este sortit morții? Da! Devine muritor! Și tu... și eu, am fost copii. Ambii vom muri la un moment dat. Și asta datorită iubirii înfiripate între părinții noștri...
   O să-mi spui că aceasta este „legea firii omenești”. Sunt de acord cu tine! Dar și tu trebuie să fii de acord cu mine când îți spun că vreau să fiu diferit de această lume, cu legile ei cu tot. Nu tind spre autodepășire. Vreau doar să fiu „EU”. Să mă bucur de fiecare clipă... Să ma îndrăgostesc, după care să sufăr... Sau să nu se întâmple asta! Vreau să fiu cât se poate de simplu... dar și complicat, în același timp! Aș vrea să fiu un autist, să pot avea propriul meu Univers. Eu și Universul meu...
   Când iubirea naște monștri, „moartea” este singura scăpare. Mă refer aici la moartea amintirilor sau a sentimentelor, nu la cea trupească! Mormântul... nu văd să fie altul decât timpul. Un element ireversibil... și martor al acestui Univers copleșit de iubiri și decepții.
  Timpul... acea „zână” creată cu scopul de a da naștere unei noi iubiri, în orice moment. Așa că... profită la maximum de el și dă-i voie să-ți „lingă” rănile... de orice natură ar fi acestea!
  Vorba aceea: „Timpul le... rezolvă pe toate”!!!    

Sinceritatea ucide gânduri transformându-le în speranțe

                                                        Răsfoind printre gânduri/amintiri, ajungi să râzi sau să te cerți cu trecutul


   Ora 06:29... Aș mânca o ciocolată care să fie plină cu arahide. Dar îmi este mult prea lene pentru a mă deplasa la magazin... Poftim un exemplu de sinceritate care tocmai a reușit să-mi anihileze această dorință.
    Dar un pahar cu apă... tot o să beau! Și poate reușesc să ajung și la capitolul intitulat „somn”... Hmm... Puțin probabil!
    Dacă tot m-ai înjurat pentru faptul că ți-am făcut poftă de ciocolată, mă revanșez, propunându-ți fie să îți amintești de „Tropicul Cancerului” (Henry Miller), fie începi imediat să lecturezi această „capodoperă” literară. La mine a avut efectul scontat!
    O să-mi aduc aminte toată viața cuvintele bunicii mele: „Minciuna are picioare scurte”. Corect! Mai mult, aș adăuga și termenul „trișare”. Dacă vrei să le combini, îți poți imagina un „miriapod hibrid”, care se dezvoltă atât timp cât îi lași liberate de mișcare. Dar, în cele din urmă, o să ajungă nimic mai mult decât un „vierme”. Un vierme efemer... Cel mai trist este să te lași „înghițit” de o asemenea creatură. Te-ai gândit că nu poți face așa ceva pe propria „piele”?
    Te-ai mințit/trișat vreodată?
    Când încerci să-ți „trișezi” sentimentele plăcute, cred că ți-ai făcut cel mai mare rău. De ce? Pentru că te minți. Te minți că nu ești încă pregătit să schimbi acel „vas”, în care acele noi sentimente doresc să-și dezvolte și mai mult proaspetele rădăcini.
    Un iubitor de animale niciodată nu va răni o pisică. Din contră! O va lua acasă și o va îngriji. Un afacerist niciodată nu va dori ca propria firmă să intre în faliment, cum de altfel, niciun PR nu-și va denigra mediul pe care îl promovează.
    Dacă îi spui unei persoane la modul cel mai sincer că este „drăguță” și „atentă”, fii sigur că nu se va opri aici! Va merge pe această „cărare” până în pânzele albe! Va fi asemenea unui botanist pus în fața celei mai importane expediții. Chiar dacă i se spune că nu va avea prea mulți sorți de izbândă, el nu se va da niciodată bătut. El știe și simte că va descoperi acea „floare” unică, fiind dispus să meargă până la capătul Universului, indiferent de obstacole sau de pericole.
   Îl crezi nebun? Eu cred că va descoperi acea floare unică! Și voi fi prima persoană care va avea bucuria să o admire. De ce? Pentru că nu vreau să-și ucidă singura dorință a vieții lui, aceea de a „gusta” liniștea și fericirea sufletească.
   Și CRED că nici tu nu vei dori să-i „tai” speranțele!

   

Două vorbe nu fac doi bani...

   Faptele contează!

   Da! Cu acest gând m-am trezit de dimineață. Nu mă poți crede? Te las să te convingi!

   Am „reușit” să fac greșeli impardonabile, din punctul meu de vedere, nemaifiind nevoie să spun cât de mult le regret. Cel mai neplăcut aspect/gând/sentiment personal: am supărat pe cineva sau am făcut pe cineva să sufere.

   Tocmai ce mi-am luat un șut în fund (MERITAT) din partea „sfertului de secol”. Durerea și vânătaia nu o să dispară niciodată. Chiar vreau să port acest „stigmat” toată viața!

   Cât ar trebui să mă căiesc? Și dacă spun „tot timpul” nu ar fi suficient...

   Acea persoană care a făcut afirmația conform căreia un om poate greși prin natura lui, nefiind perfect, s-a scuzat și s-a acuzat în același timp. Oare a gândit treaba aceasta între zidurile unui ospiciu? Sau... mă visez eu într-un asemenea loc?
   Chiar îmi doresc să nu mai fac vreun lucru greșit!