marți, 31 iulie 2012

Femei vs. bărbați...

Episodul 2.

„Lasă vorba și treci la treabă!”

   Asta pare să sune... a femeie. Da, în zilele noastre!
   Însă exista o vreme când aparținea de drept, bărbaților (unii considerând-o utopie astăzi). Ce i-a făcut să decadă atât de grav din „drepturi”? Posibil... încălzirea globală!
   Susținătorii ideei „ai depășit granițele bucătăriei, ești în off side” au dispărut precum urmele furnicilor pe zăpadă (ce-i drept, nu în totalitate). Asta nu înseamnă că au dispărut și „eroii”... Unii prin fapte, alții prin vorbe.
   Cel mai mult mă distrează acei demagogi care „își pun femeile la respect”(sporovăind în fața amicilor diverse fapte... imaginare).
   Nu voi fi niciodată de acord cu aceia care folosesc violența ca „argument de mediere în aplanarea unui conflict” față de o femeie!
   DEX-ul definea termenul de „brută” ca fiind o persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență. Sunt de părere că nu completează întru totul definirea unui asemenea „specimen”!
   „În femeie să nu dai nici măcar cu o floare” spunea cineva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu