Relația bărbat + femeie = simbioză sau hipnoză?

  Între timp nu am stat să citesc analize sau studii, însă am reușit să port câteva discuții pe această temă cu câteva persoane.
  Se potrivește de minune acea vorbă: „Câte-n Lună și în stele”... Cu această ocazie am reușit să descopăr diverse motive care duc la depresii / extaz sentimental („toți bărbații sunt niște nenorociți” / „e bărbatul visurilor mele” - recunosc, asta mi s-a părut cea mai tare!). Îți dai seama că și acum mai am creierii făcuți varză...
   Contabilă... 29 de ani... logodită - gânduri serioase legate de căsătorie ( hopa! ). Nu puteam rata așa ceva și am lăsat toată diplomația la o parte (a nu se interpreta că îi făceam curte viitoarei doamne):
  „- Locuim împreună de cinci ani.
    - Și în toată această perioadă nu v-ați plictisit unul de celălalt?
    - Ne înțelegem bine!
    - Nu crezi că a intervenit rutina între voi?
    - Nu cred... (ezitant) Sentimentul de iubire este reciproc!”
   A urmat o lungă expunere a calităților pe care le posedă acel om (culmea, nu am auzit niciun defect...).
   „- Crezi că vârsta te împinge la gânduri legate de căsătorie? Sau... „de vină” sunt doar sentimentele?
     - Păi...
     - Ok! Scuză-mi întrebarea! Nu trebuie să te simți obligată să-mi răspunzi. (a schițat un zâmbet)
     - Bun! Să presupunem că relația voastră s-ar destrăma... (nu am avut timp să termin ideea și...)
     -  Nici nu mă gândesc să fac ceva greșit! Am 29 de ani! Nu pot să mai iau o relație de la început!”

   Atââât!!! Mai departe... :|