vineri, 3 august 2012
Până și telefonul a ajuns să te viseze...
Cred că se cunosc de vreo trei săptămâni. Trei săptămâni în care nopțile sau... zilele nu-și aveau rostul.
Ce mai... timpul nu mai avea ce să caute în spațiul lor. Aveau timp, însă, doar pentru țigarea „de după”.
După o noapte istovitoare la serviciu, omul nostru ajunse acasă cu gândul de a se retrage cât mai repede în lumea viselor.
Dar... cum putea să adoarmă fără să se gândească la „ea”? Toate gândurile i-au fost spulberate imediat! Îi suna telefonul... Minune mare! Era chiar „ea” cea care îl apela (la ora 04:15). Starea de somnolență îi dispăru imediat!
Răspunde. Timp de un minut „mândra” nu scoase niciun sunet...
„ - Măi, ce mama naibii se întâmplă?”
Analizează omul situația și se hotărăște să o sune. Poate i se întâmplase fetei ceva rău...
Fata: - Daa... Ce s-a întâmplat?
El: - Păăi... M-ai sunat acum 5 minute.
F: - Da, știu... Am visat că vorbeam cu tine la telefon.
E: - .............
F: - Alo! Mă auzi?
E: - Da, da!
F: - Îmbracă-te și vino la mine. Vreau să mă ții în brațe!
E: - Tât, tât, tât, tât...
Toate bune și frumoase! La „porțile raiului” situația s-a schimbat radical.
Sună la interfon, nimic... O sună și pe telefon, la fel!
Deodată, fruntea lui se descreți... Un gând îi făcu privirea scânteietoare.
„ - Ce bine că am anunțat-o pe maică-mea că o s-o vizitez în dimineața asta! Cât este ora? 04:45...
Oau! Uite și tramvaiul! NU SE PUTEA SĂ-MI MEARGĂ MAI BINE ÎN DIMINEAȚA ASTA!!!”
P.S. Sper să nu-ți faci reclamă!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu